Toxicomaniile şi alcoolismul

Toxicomaniile şi alcoolismul

Adicţia – comportamente sau procese caracterizate prin acte repetate în care predomină dependenţa faţă de o situaţie sau un obiect material care este căutat şi consumat cu aviditate. Dependentul deviază toate celelalte centre de interes, cu incapacitatea de a alege să nu realizeze gestul adictiv care nu constituie neapărat o experienţa agreabilă. În sens larg, adicţia se referă nu doar la alcoolism şi toxicomanie, în sfera sa putând fi incluse bulimia, toxicofilia medicamentoasă, jocul patologic, autoagresiunea etc. Comportamentul adictiv este văzut ca eşec în faţa unei obligaţii, ce pune la îndoială capacitatea de a reuşi (sentimentul incompetenţei social-profesionale).

Din perspectivă psihanalitică, modelul adictiv se bazează pe inexistenţa relaţiilor genitale, obiectul investit libidinal fiind unul parţial. Esenţială este anxietatea de separare, dispariţia sau posibila dispariţie a obiectului fiind echivalentă pentru subiect cu un sentiment de vid, de pierdere a limitelor, de inexistenţă. Comportamentul adictiv se referă în primul rând la axa narcisică, reprezentând un eşec de introiecţie, o tentativă paradoxală de renaştere, de unificare cu sinele, de identificare.

Din perspectivă psihodinamică, actele adictive pot fi descrise plecând de la modelul freudian al “experienţei primare a satisfacţiei” (model originar al raporturilor dintre corp şi dorinţă). Actul adictiv se situează între nevoia psihologică şi halucinaţia satisfacţiei, realizând un surogat al experienţei primare a satisfacţiei.

Din perspectivă clinică şi psihopatologică, modelul adicţiei se referă în principal la analizarea anumitor comportamente concrete considerate ca aparţinând registrului adicţiilor.

 

  1. 1. Alcoolismul

Alcoolismul este o boală primară, cronică, adesea progresivă şi fatală. Manifestările şi dezvoltarea alcoolismului sunt influenţate de factori genetici, psihosociali, de mediu. Simptomele alcoolismului pot fi continue sau periodice. Caracteristici:

  • Scăderea controlului asupra consumului de alcool;
  • Interesul crescut pentru alcool;
  • Consumul susţinut de alcool în ciuda conştientizării efectelor adverse;
  • Distorsiuni în gândire – negarea consumului.

 

Factori epidemiologici implicaţi în apariţia tulburării

Problemele legate de alcool încep de obicei de la vârsta de 16 ani până la circa 30 de ani. Prevalenţa abuzului/consumului de alcool este de 13.6% în populaţia generală. Problemele medicale induse de alcool reprezintă 7.4%. Doar 22% dintre alcoolici apelează la servicii medicale de specialitate. 53% dintre alcoolici au o boală psihică, în relaţie de comorbiditate cu alcoolismul. 45% dintre pacienţii alcoolici au diverse tulburări psihice şi somatice legate de consumul de alcool.

 

Complicaţii ale acoolismului

Complicaţiile medicale sunt următoarele: gastrită, pneumonie, insuficienţă hepatică, ulcer, pancreatită, hematom subdural, cardiopatie, anemie, neuropatie periferică, psihoză Korsakoff, demenţă alcoolică. Alte complicaţii pot fi: creşterea riscului de apariţie a cancerului la limbă, laringe, faringe, esofag, stomac, ficat, pancreas; creşterea criminalităţii (violuri, pedofilie, tentative de crimă, homicid, suicid); creşterea numărului de accidente rutiere etc..

 

Predispoziţie şi factori de risc în alcoolism

Există o interacţiune complexă între factori de mediu, vulnerabilitate, factori familiali, factori culturali. Factorii genetici au o mare pondere în alcoolism. Factorii ereditari au influenţă prin transmiterea unor deficienţe ca secreţia de serotonină, endorfine. Există tulburări de personalitate care se asociază adesea cu alcoolismul (borderline, antisocială). Alcoolismul se asociază adesea cu: tulburările de somatizare, anxietate, depresie. Un consum prelungit poate preceda apariţia atacurilor de panică sau tulburării de anxietate generalizată şi poate urma după antecedente de agorafobie şi fobie socială (alcoolul autoadministrat în scop anxiolitic).

 

Circumstanţe patologice induse de alcool

  1. intoxicaţia alcoolică
  2. sevrajul necomplicat
  3. sevrajul complicat cu convulsii
  4. delirium tremens
  5. tulburarea psihotică indusă de alcool (psihoza alcoolică)
  6. tulburarea amnezică indusă de alcool
  7. boli neurologice
  8. boli hepatice.

 

1. Intoxicaţia alcoolică – variază de la ebrietate uşoară la insuficienţe respiratorii, comă şi deces. Cei care nu au toleranţă la alcool pot dezvolta gradual disforie, incoordonare motorie, ataxie, anestezie, comă, deces.

2. Delirium tremens – confuzie, dezorientare, denivelare câmpului de conştiinţă, tulburări de percepţie. Apar frecvent ideile delirante, halucinaţii terifiante, vii (micropsii, zoopsii), agitaţie, insomnii, febră, hiperactivitate neurovegetativă. Simptomele apar la 2-3 zile după un consum semnificativ de alcool, cu intensitate maximă în ziua 4-5. La alcoolicii cronici există un pattern repetitiv de delirium tremens de-a lungul vieţii. Netratat durează circa 4-5 săptămâni, iar cu tratament simptomele se ameliorează după 3 zile.

3. Tulburarea psihotică indusă de alcool (psihoza alcoolică) – halucinaţii auditive marcante pentru cel puţin 1 săptămână care apar la scurt timp după reducerea sau sistarea consumului abuziv de alcool. Pacientul reacţionează la aceste halucinaţii cu teamă, anxietate, agitaţie psihomotorie. Diagnosticul pozitiv se pune conform consumului recent de alcool în doze mari şi în absenţa schizofreniei sau maniei.

 

 

 

2. Toxicomania

Toxicomania reprezintă un consum patologic, cronic sau acut, impulsiv, de substanţe care modifică starea afectivă sau de conştiinţă. Este rezultatul unor interacţiuni patogene din copilărie. Dependenţa de substanţă se caracterizează prin tendinţa de creştere progresivă a dozelor de drog şi prin imposibilitatea de a opri consumul; dacă acesta este oprit, se instaleaza sevrajul.

 

Criterii de diagnostic pentru intoxicaţia cu o substanţă (DSM-IV)

A. Apariţia unui sindrom ireversibil specific datorat ingestiei unor substanţe (sau expunerii la o substanţă); substanţe diferite pot produce sindroame similare/identice.

B. Modificările psihologice sau comportamentale dezadaptative, semnificative clinic sunt datorate efectului substanţei asupra SNC (beligeranţă, labilitate afectivă, deteriorare cognitivă, deteriorarea judecăţii, deteriorarea funcţionalităţii sociale sau profesionale) şi apar în cursul consumului de substanţă sau la scurt timp după aceea.

C. Simptomele nu se datorează unei condiţii medicale generale şi nu sunt explicate mai bine de o altă tulburare mentală.

Sevrajul – stare de rău subiectiv, intens, în care pacientul caută să obţină prin orice mijloace drogul, însoţită de o perturbare biologică neurovegetativă şi dismetabolică de amploare şi, uneori, de moarte.

 

Criterii de diagnostic pentru abstinenţa de o substanţă (DSM-IV)

A. Dezvoltarea unui sindrom specific datorat încetării sau reducerii consumului de substanţă care a fost excesiv şi prelungit.

B. Sindromul specific substanţei cauzează suferinţă sau deteriorare clinică semnificativă în domeniul social, profesional sau alte domenii de funcţionare.

C. Simptomele nu se datorează unei condiţii medicale generale şi nu sunt mai bine explicate de altă tulburare mentală.

 

Craving sau apetenţa pentru o substanţă

Este o nevoie imperioasă de a consuma o substanţă cu efect psihotrop şi căutarea compulsivă a acesteia. Joacă un rol important în apariţia dependenţei, reprezentând o punte către aceasta. OMS o defineşte ca dorinţă de a experimenta din nou efectele unei substanţe consumate anterior. Comportamentul devine expresia acestei trăiri, concentrându-se pe procurarea drogului, în pofida oricărui risc.

 

Dependenţa de o substanţă

Reprezintă tulburarea comportamentală definită prin: dorinţa puternică, compulsivă de a utiliza o substanţă psihoactivă; dificultatea de a opri consumul; comportament de căutare a drogurilor, cu acapararea progresivă a întregii existenţe de către acest fenomen. Dependenţa fizică, caracterizată prin apariţia sevrajului, include: efectele somatice ale utilizării repetate a substanţelor respective, toleranţa şi sevrajul. Dependenţa psihică este reprezentată de craving şi căutarea compulsivă a substanţei, nevoia de a menţine şi regăsi senzaţia de plăcere, satisfacţia, stimularea pe care o aduce substanţa, dar şi de a evita senzaţia de rău psihic care apare în lipsa consumului.

Criterii de diagnostic pentru dependenţa de o substanţă (DSM-IV)

Un pattern dezadaptativ de consum al unei substanţe duce la o deteriorare sau suferinţă semnificativă clinic, care poate surveni oricând într-o perioadă de 1 an, manifestată prin 3 sau mai multe din următoarele simptome:

1. toleranţă, definită prin oricare dintre următoarele:

a. necesitatea creşterii considerabile a cantităţii de substanţă pentru a ajunge la intoxicaţie sau la efectul dorit;

b. Diminuarea semnificativă a efectului la consumul continuu al aceleiaşi cantităţi de substanţă;

2. sevraj, manifestat prin oricare dintre următoarele:

a. sindromul de abstinenţă caracteristic pentru substanţă;

b. aceeaşi substanţă (sau una strâns înrudită) este consumată pentru a uşura sau evita simptomele de abstinenţă;

3. substanţa este luată adesea în cantităţi mai mari, în decursul unei perioade mai luni de timp decât se intenţiona;

4. există o dorinţă persistentă sau eforturi ineficiente de a înceta sau de a controla consumul de substanţă;

5. foarte mult timp este pierdut în activităţi necesare obţinerii substanţei, consumului substanţei sau recuperării din efectele acesteia;

6. activităţi sociale, profesionale sau recreaţionale importante sunt abandonate sau reduse din cauza consumului de substanţă;

7. substanţa este consumată în continuare în ciuda faptului că pacientul ştie că are o problemă somatică sau psihică, persistentă sau intermitentă, care probabil a fost cauzată sau agravată de substanţă.

De specificat: cu dependenţă fiziologică (proba de toleranţă sau abstinenţă); fără dependenţă fiziologică (nici o probă de toleranţă sau abstinenţă).

Specificaţii de evoluţie: remisiune completă precoce; remisiune parţial completă; remisiune completă prelungită; remisiune parţială prelungită; sub terapie agonistă; într-un mediu controlat.

 

Factori implicaţi în consumul de droguri: dizarmonii ale personalităţii (pasiv-dependentă, borderline, antisocială); insuficienţa controlului vieţii pulsionale; abulie; stări afective particulare (anxietate, depresie, hiperemotivitate, timiditate); stări de decepţie şi nemulţumire; obişnuinţa socială; lipsa scalei valorice; influenţa anturajului; influenţe sociale nocive (modele culturale); vagabondajul; incapacitatea de inserţie în grup; inserţia în grupuri anomice.

 

Tulburări psihice produse de consumul de substanţe: intoxicaţii şi sevraj; delirium; tulburări psihotice; tulburări de dispoziţie; tulburări anxioase; sindrom amnestic; tulburare demenţială; disfuncţii sexuale; tulburări de somn.

 

Principalele droguri: derivaţii de opiu (morfina, heroina); cocaina; cannabis (haşiş, marijuana); tranchilizante (barbiturice, meprobamat, benzodiazepine); psihodisleptice/halucinogene (mescalina, psilocibina, LSD, ecstasy); amfetamine; inhalanţi.

 

1. Derivaţii de opiu/opiaceele

În această categorie se înscriu opiaceele “naturale” – morfină, heroină, codeină – şi cele sintetice – petidină şi metadonă.

Morfina este o substanţă utilizată ca analgezic major. Cel mai cunoscut opiaceu este heroina, administrată pentru efectul său euforizant, calea de administrare cel mai frecvent preferată fiind cea intravenoasă. Efectele heroinei sunt următoarele: iniţial se instalează o stare de căldură, emoţie, înfiorare, asemănătoare cu senzaţia de orgasm, ceea ce constituie motivaţia iniţială de consum; depedenţa apare rapid, pe măsură ce se instalează toleranţa; la scurt timp după aceasta apar disforie şi efecte somatice (depresie respiratorie, constipaţie severă, scăderea apetitului şi a libidoului).

Criterii de diagnostic pentru intoxicaţia cu opiacee (DSM-IV)

A. Consum al unui derivat de opiu;

B. Modificări psihologice şi comportamentale dezadaptative semnificative clinic care apar în cursul consumului sau la scurt timp după consum;

C. Constricţie pupilară sau dilataţie pupilară (datorată anoxiei prin supradoză severă) şi unul sau mai multe din următoarele semne, apărând în cursul consumului sau la scurt timp după abuzul de opiacee:

1. torpoare sau comă;

2. dizartrie;

3. deteriorarea atenţiei şi memoriei;

D. Simptomele nu se datorează unei condiţii medicale generale şi nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală.

De specificat: cu tulburări de percepţie.

Sevrajul la opiacee – la 6-8-10 ore de la ultima doză apar: nelinişte, insomnii, dureri musculare şi articulare, rinoree, lăcrimare, transpiraţii, căscat, greaţă, vărsături, diaree, crampe abdominale; la 36 de ore de la ultima doză apar: piloerecţie foarte neplăcută, midriază, tahicardie, hipertensiune arterială, dereglarea homeostaziei termice, îmbujorare, mişcări involuntare.

Mortalitatea este crescută în rândul consumatorilor de opiacee (de 15 ori mai mare decât în populaţia generală). Numărul de alte afecţiuni este crescut: de la injecţii (infecţii, hepatite, TBC, SIDA), de la supradozaj (insuficienţă respiratorie), depresie şi suicid frecvent.

 

2. Cocaina

Este un drog administrat prin aspiraţie nazală (prizare), apariţia intoxicaţiei este rapidă (minute), conducând la dependenţă puternică. Consumul produce: fenomene euforice (diferite de manie), fenomene confuzionale (diferite de psihoze), stări asemănătoare atacului de panică (palpitaţii, hiperventilaţie). Sevrajul include: midriază, tremor, senzaţie de reptaţie, iar într-o fază tardivă ameţeli, convulsii, aritmii, stop cardiac.

Criterii de diagnostic pentru intoxicaţia cu cocaină (DSM-IV)

A. Consum recent de cocaină;

B. Modificări comportamentale sau psihologice dezadaptative semnificative clinic care apar în cursul consumului sau la scurt timp după consum;

C. Două sau mai multe din următoarele simptome apar în cursul sau la scurt timp după consumul de cocaină:

1. tahicardie sau bradicardie;

2. dilataţie pupilară;

3. presiune sanguină crescută sau scăzută;

4. transpiraţie sau senzaţie de frig;

5. greaţă sau vomă;

6. pierdere în greutate;

7. agitaţie sau lentoare psihomotorie;

8. scăderea forţei musculare, depresie respiratorie, dureri precordiale sau aritmii;

9. confuzii, crize epileptice, diskinezii, distonii sau comă.

D. Simptomele nu se datorează unei condiţii medicale generale şi nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală.

De specificat: cu tulburări de percepţie.

 

3. Halucinogenele

Consumul acestor substanţe produce halucinaţii, iluzii, stări emoţionale secundare intense. Consumul de fenilciclidină conduce la comportament violent, mioclonii, ataxie.

Cele mai cunoscute substanţe halucinogene sunt: LSD (dietilamina acidului lisergic), psilocibina, fenilciclidina, mescalina, MDMA/”ecstasy” (metilen-dioxi-metamfetamina).

Criterii de diagnostic pentru tulburarea de percepţie persistentă halucinogenă (flashbacks)

A. Reexperimentarea, după încetarea consumului unui halucinogen, a unuia sau mai multora dintre simptomele perceptuale care au fost experimentate în timp ce era intoxicat cu halucinogen (ex. halucinaţii geometrice, false recunoaşteri, false percepţii de mişcare, flash-uri de culoare, culori intensificate, imagini ale obiectelor în mişcare, postimagini pozitive, halouri în jurul obiectelor, macro- şi microscopii).

B. Simptomele de la criteriul A cauzează o suferinţă sau o deterioare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de activitate.

C. Simptomele nu se datorează unei condiţii medicale generale şi nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală (demenţă, schizofrenie, delirium) sau de halucinaţii hipnopompice.

 

4. Derivaţii de cannabis (haşiş, marijuana)

Consumul acestor substanţe poate produce senzaţii de bine, relaxare, linişte. Intoxicaţia cu cannabis produce iniţial fenomene de excitaţie euforică (greu de diferenţiat de manie), urmate de stări confuzionale cu apatie, stări depresive sau disforice care se pot agrava.

 

5. Barbituricele

Consumul îndelungat duce la instalarea unui sindrom toxicomanic complet. Intoxicaţia cu barbiturice produce: simptome somatice (inapetenţă, scădere ponderală, paloare, dermatoze, alergii de aspect reumatoid, insuficienţă hepatică); simptome psihice (iritabilitate, irascibilitate, labilitate afectivă, scăderea posibilităţii adaptative, scăderea randamentului profesional, modificări caracteriale); manifestări comportamentale (slăbirea cenzurii, slăbirea simţului estetic, scăderea responsabilităţii). Pe acest fond pot apărea tulburări psihotice (excitaţie, fenomene confuzionale, fenomene halucinatorii). Diagnosticul diferenţial al intoxicaţiei cu barbiturice se face cu beţia alcoolică şi stările confuzionale.

 

6. Tranchilizantele

Cele mai frecvente medicamente din această categorie care produc un sindrom toxicomanic sunt meprobamatul şi benzodiazepinele (utilizate în scop terapeutic anxiolitic, nu mai mult de 3 luni). Abstinenţa la anxiolitice se manifestă prin: ameţeli, tremurături, slăbiciune, insomnie, hipersensibilitate, iritabilitate.

Criterii de diagnostic pentru intoxicaţia cu sedative, hipnotice sau anxiolitice

A. Consum recent de un sedativ, hipnotic sau anxiolitic;

B. Modificări comportamentale sau psihologice dezadaptative, semnificative clinic (ex. comportament sexual neadecvat sau agresiv, labilitate emoţională, deteriorarea judecăţii, deteriorarea funcţionării socio-profesionale) care apar în cursul consumului sau la scurt timp după consum;

C. Unul sau mai multe din următoarele semne care apar în cursul sau la scurt timp după consum: dizartrie, incoordonare, mers nesigur, nistagmus, deteriorarea atenţiei sau memoriei, stupor sau comă.

D. Simptomele nu se datorează unei condiţii medicale generale şi nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală.

Criterii de diagnostic pentru abstinenţa de sedative, hipnotice sau anxiolitice

A. Încetarea sau reducerea consumului de sedative, hipnotice sau anxiolitice care a fost excesiv şi prelungit;

B. Două sau mai multe din următoarele simptome care apar în decurs de câteva ore până la câteva zile de la încetarea consumului: hiperactivitate vegetativă (transpiraţie, frecvenţa pulsului peste 100); tremor intens al mâinilor; insomnie; greaţă sau vomă; halucinaţii sau iluzii vizuale, tactile, auditive tranzitorii; agitaţie psihomotorie; anxietate; crize comiţiale de grand mal;

C. Simptomele de la criteriul B cauzează o suferinţă sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social sau în alte domenii de funcţionare;

D. Simptomele nu se datorează unei condiţii medicale generale şi nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: