ASPECTE PSIHOLOGICE ÎN SITUAŢIA DE SUFERINŢĂ ENDOCRINOLOGICĂ

ASPECTE PSIHOLOGICE ÎN SITUAŢIA DE

SUFERINŢĂ ENDOCRINOLOGICĂ

Comunicarea între celulele organismului este mediată în mare parte de către sistemele endocrin, nervos şi imun, care constituie o reţea coordonată (impulsurile neuronale au şi efecte majore asupra eliberării mediatorilor chimici, cum ar fi testosteronul sau insulina). Hipotalamusul reprezintă centrul integrativ major pentru aceste două sisteme. În consecinţă, un singur sistem, cel neuroendocrin, este implicat îm integrarea şi coordonarea activităţii metabolice a organismului. Endocrinologia se ocupă cu studiul mediatorilor chimici ai acestui sistem, dar înţelegerea exactă a rolului şi modului de acţiune al hormonilor presupune cunoaşterea sistemului nervos vegetativ şi a capacităţii metabolice a celulelor.

Termenul de „hormon” se referă la substanţele care sunt secretate în circulaţie şi acţionează ca efectori chimici în alte ţesuturi. Exemple de hormoni: angiotensinele II şi III (formate în circulaţia sanguină), testosteronul (la femei) şi dihidrotestosteronul şi estradiolul la bărbaţi (parţial secretate şi formate în ţesuturi extraglandulare, din prohormoni) etc.

Mecanismele biochimice implicate în procesul de eliberare a hormonilor nu sunt pe deplin înţelese.

Afecţiunile endocrine pot fi determinate de deficite hormonale, excese hormonale, sau rezistenţă la acţiunea hormonilor, la acelaşi individ putând coexista mai multe anomalii ale sistemului endocrin.

Deficitul hormonal determină manifestări patologice: diabetul zaharat, insuficienţa hipofizară şi corticosuprarenaliană, hipotiroidie şi hipogonadism.

Excesul hormonal are efecte patologice (cu excepţia testosteronului la femei şi progesteronului la femei şi la bărbaţi). Determinarea cauzei de exces hormonal este una dintre sarcinile cele mai dificile ale endocrinologiei.

Sinteza unor hormoni anormali – în unele cazuri, prezenţa unor hormoni anormali poate determina afecţiuni endocrine. Ex. există o formă de diabet zaharat care este rezultatul ueni mutaţii pe o singură genă şi care determină producţia unei molecule anormale de insulină, ineficientă datorită fixării sale necorespunzătoare pe receptori.

Rezistenţa la hormoni – determinată frecvent prin cauze ereditare. Este implicată în patogeneza unor afecţiuni neendocrine, precum hipercolesterolemia. Afecţiunile determinate de rezistenţa la acţiunea hormonilor au în comun faptul că există un nivel normal sau scăzut de hormoni în circulaţie, deşi acţiunea lor este deficitară.

I. Sindroame psihoneuroendocrine (dereglări endocrine aparent exclusiv psihogene)

Sindroamele psihoneuroendocrine reprezintă o expresie a răspunsului organismului uman la stresul cronic. Răspunsul organismului poate lua mai multe forme:

–          amenoreea de stres;

–          deficitul sexual de stres al bărbatului;

–          pseudociesis (sarcina fantomă);

–          sindromul „bolii eutiroidiene”;

–          nanismul psihosocial;

–          hipocorticismul central.

Tot în cazul acestor răspunsuri ale organismului la stresul cronic intră şi patologia comportamentului alimentar:

–          anorexia nervoasă;

–          bulimia nervoasă;

–          neuroendocrinologia obezităţii.

  1. Amenoreea de stres

Amenoreea hipogonadotropică sau amenoreea secundară este datorată unor cauze diverse. Cea mai frecventă formă dobândită de amenoreea hipogonadotropică este de natură psihogenă, survenind în asociere fie cu stresul emoţional acut, fie cu cel cronic.

Amenoreea de stres se produce brusc – fiind uneori precedată de dereglări ale ciclului menstrual – ca urmare a unei emoţii puternice, a unei traume afective, a unor stări de tensiune psihică.

Amenoreea din anorexia nervoasă este expresia unui dezechilibru secretor de prolactină cu o hipersecreţie exagerată în condiţii de stimulare şi care contribuie la reducerea secreţiei de LH. Amenoreea din anorexia nervoasă este consecinţa unor factori endocrino-metabolici. Poate fi şi consecinţa unor disfuncţii hipotalamice. Există şi interpretări psihodinamice ale acesteia.

Clinic, manifestările sunt: amenoreea (minim 4 luni), anovulaţie, reducerea caracterelor sexuale secundare, frigiditate, semnele specifice cauzei care o determină (stres/efort fizic intens/anorexie nervoasă/pseudociesis).

 

  1. Deficitul sexual de stres al bărbatului

Stresul poate provoca o insuficienţă de tip hipotalamic hipogonadotrop, similară cu amenoreea de  stres a femeii, cu deficit în producţia de testosteron, sau poate declanşa tulburări de dinamică sexuală, fără substrat hormonal aparent. Numai tulburările sexuale funcţionale cu deficit endocrin beneficiază de terapie hormonală.

În etiopatogenie, se regăseşte amplificarea reacţiei endocrine fiziologice de stres şi factorii psihologici din copilărie şi adolescenţă. Orice condiţie psihologică sau psihiatrică asociată cu teama (anxietatea) sau depresia poate conduce la impotenţă sau ejaculare precoce. Factorul decisiv – nivelul stresului.

Printre metodele de tratament figurează atât tratamentul hormonal, cât şi psihoterapia, care este obligatorie în aceste cazuri.

 

3. Pseudociesis (sarcina fantomă)

Este un sindrom nepsihotic, în cadrul căruia, la o femeie convinsă că este gravidă (deşi nu este), apare amenoreea, însoţită de unele semne clinice de sarcină. Este o formă de amenoree neurogenă, ce apare mai frecvent postpubertar sau în premenopauză.

 

4. Nanismul psihosocial

Este un sindrom psihoendocrin reprezentând expresia mecanismului de disprotecţie prin care stresul cronic acţionează asupra sistemului endocrin.

Contextul clinic şi social în care poate apărea nanismul poate fi foarte diferit:

–          la copiii instituţionalizaţi cu inteligenţă normală poate apărea deficit statural şi întârzierea vârstei osoase, uneori şi întârzierea maturizării pubertare;

–          la copiii provenind din familii cu probleme generată de carenţă psihoafectivă continuă şi intensă apar aceleaşi simptome.

Etiologia – deprivare psihoafectivă, mediu familial dezorganizat, tulburări de somn, carenţe nutriţionale. Ca şi manifestări, copiii vor prezenta, posibil, comportament bizar şi retras.

Există o mare asemănăre între nanismul prin deprivare afectivă şi psihosocială şi nanismul hipofizar. Specificul nanismului prin deprivare afectivă constă în reversibilitatea sa după remedierea factorului psihoafectiv, uneori fiind prezent chiar fenomenul creşterii compensatorii.

 

5. Hipocorticismul central

Factorii etiopatogenici cuprind, printre altele, acţiunea unui factor stresant ce survine pe fondul unei insuficienţe corticosuprarenale cronice, agentul stresant putând fi reprezentat de orice boală acută, stare febrilă, efort fizic, stres emoţional etc.

Manifestările clinice – astenie, inapetenţă, hipotensiune arterială ortostatică. Ca tratament, se recomandă în primul rând îndepărtarea agentului stresant, vitamina B6, lecitină, ACTH.

 

II. Boli endocrine multietiologice cu componentă psihogenă importantă

  1. 1. Hipertiroidismul

Indiferent de posibilul substrat imunologic al uneia dintre formele de hipertiroidism (boala Basedow), manifestările patologice întâlnite în acest sindrom au la baza apariţiei lor intervenţia sistemului nervos, perturbat în cursul unei reacţii acute (brutale) sau cronice (prelungite) de stres psihic. Stresul poate afecta una dintre verigile reglatorii, cum este cea endocrină – implicate în medierea transmiterii impulsurilor  cortico-neurovegetative la organele ţintă periferice.

O trăsătură caracteristică a hipertiroidismului este că adesea evoluează subit, fie ca rezultat al unei emoţii puternice, fie a situaţiilor critice, când există o predispoziţie şi influenţe sociale relevante datând de la începutul vieţii în familie. Decesele, accidentele şi experienţele de pierdere pot declanşa tulburarea şi chiar să genereze un hipertiroidism stabilizat, care se agravează.

Chiar atunci când lipsesc cauzele evidente, investigarea atentă a trecutului va scoate la iveală o anumită situaţie generatoare de tensiune. Pacienţii cu echilibrul emoţional mai labil vor prezenta în mod probabil o evoluţie complicată şi recăderi.

Frecventa nelinişte motorie şi interioară, agitaţia şi iritabilitatea permanentă, labilitatea emoţională sunt efecte ale secreţiei ridicate de hormon tiroidian. Scopul fundamental al creşterii nivelului secreţiei hormonale este să înzestreze organismul în vederea efortului suplimentar pe o perioadă lungă de timp. Se poate vorbi chiar de o „fragilitate de organ”, sesizată cu mult timp înainte de apariţia bolii, care, la viitorul pacient, poate lua forma unei tendinţe spre creşterea rapidă a secreţiei hormonilor tiroidieni sub acţiunea diverşilor stimuli electivi, în special a celor nervoşi.

 

Profilul de personalitate al bolnavilor tiroidieni

Aceşti pacienţi sunt permanent mobilizaţi să-şi supraîndeplinească obligaţiile. Mulţi dintre ei se pare că au fost forţaţi să devină independenţi încă de copii, înainte de a fi pregătiţi; acest lucru se poate întâmpla din cauza decesului timpuriu al mamei, despărţirii părinţilor, certurilor dintre părinţi, participării precoce la conflictele din familie sau la creşterea fraţilor sau surorilor mai mici.

Cu o frecvenţă semnificativă, pacienţii sunt cei mai mari dintre mai mulţi copii. Ei dau impresia de maturitate personală, dar nu suficient de eficientă pentru a face faţă tuturor situaţiilor şi îşi ascund destul de transparent slăbiciunea şi teama interioară de separare şi responsabilitate sau de viaţa sexuală adultă. Neliniştile lor pot să se extindă până la problema supravieţuirii, deoarece noţiunile de moarte şi sfârşit au un mare impact asupra imaginaţiei pacienţilor. Alexander (1951) consideră că pacienţii cu hipertiroidism sunt oameni care au traversat viaţa luptându-se să reziste spaimelor.

Puternicele aspiraţii ale acestor bolnavi către realizare şi responsabilitate apar de fapt ca având o funcţie autoliniştitoare.

După Brautigam şi Christian, în mai mult de 2/3 din cazuri se constată trăsături „contrafobice”, iar la mai mult de o treime, negarea şi represia anxietăţii. Patru cincimi din pacienţi se luptă pentru avansare de-a lungul întregii lor vieţi, efortul lor de a-şi îndeplini datoria ducându-i la limita epuizării. La femei, aceasta se prezintă sub forma unei nevoi presante de a aduce copii pe lume şi, dacă e posibil, de a-i adopta.

Bolnavii hipertiroidieni prezintă un răspuns masiv de tip arhaic şi agresiv la frustrare, corespunzând uneo dorinţe inconştiente de moarte (Ham, Alexander şi Caramidul) sau tendinţa impulsivă la sarcini repetate.

Se distinge extrema sensibilitate a bolnavilor hipertiroidieni, cu o alternanţă crescută între mânie şi iritabilitate.

Este foarte posibil ca, pe baza interrelaţiilor dintre glanda tiroidă şi sistemul nervos, să se contureze specific (în afectivitate, mai ales, şi în comportament) un tip de personalitate care este secundar modificărilor endocrin-psihice induse de boală.

 

În ceea ce priveşte tratamentul, pe lângă tratamentul medical standard, este necesară psihoterapia de susţinere şi terapiile individuale având ca scop conceptualizarea situaţiei declanşatoare ce se află în focaul conflictului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: