Nasterea

Naşterea

Naşterea reprezintă ansamblul fenomenelor fiziologice prin care fătul viabil şi placenta sunt expulzate din uter prin căile genitale materne.

Această definţie se referă doar la naşterea spontană. Se definesc astfel:

  • Naşterea spontană – expulzia fătului prin propriile forţe ale gravidei;
  • Naşterea artificială – extragerea fătului prin intervenţii obstetricale: versiune internă sau externă, aplicaţie de forceps;
  • Naşterea prin operaţie cezariană – fătul este extras din uter după secţionarea acestuia, pe cale abdominală sau vaginală.

Stabilirea vârstei sarcinii şi a datei probabile a naşterii se face luând în considerare data ultimei menstruaţii, data primelor mişcări active fetale şi înălţimea fundului uterin. În mod normal o sarcină durează 40 de săptămâni (280 de zile în medie).

Ultima menstruaţie permite următorul calcul – de la ultima zi a menstruaţiei calculăm retrograd 3 luni şi a poi adăugăm 7 – 10 zile sau de la prima zi a ultimei menstruaţii se adaugă 10 zile şi apoi se numără 9 luni , solare.

Mişcările fetale – perceperea primelor mişcări fetale – se realizează  la primipare la 4 luni şi jumătate, iar la multipare la 3 luni jumătate 4 luni.

Prin palparea transabdominală se stabileşte înălţimea fundului uterin faţă de simfiza pubiană şi se calculează vârsta gestaţională:

  • În primele 5 – 6 săptămâni, uterul e organ pelvin, de mărimea unei portocale;
  • În luna a 4-a – la două degete sub ombilic;
  • În luna a 5-a – în dreptul ombilicului;
  • În luna a 6-a – la două degete deasupra ombilicului;
  • În luna a 7-a – la jumătatea distanţei dintre ombilic şi apendicele xifoid sternal;
  • În luna a 8-a – la două degete sub apendicele xifoid;
  • În luna a 8-a şi jumătate – la nivelul apendicelui xifoid;
  • În luna a 9-a – sub apendicele xifoid (coboară).

Calculul vârstei gestaţionale  cât şi al datei probabile a naşterii se poate face cu acurateţe crescută prin mijloace paraclinice de supraveghere a sarcinii – de uz curent a devenit ecografia de sarcină.

Naşterea se desfăşoară de-a lungul unor fenomene succesive, numite perioadele sau fazele naşterii.

Travaliul cuprinde totalitatea fenomenelor mecanice, biochimice si biofizice ce stau la baza procesului de expulzie a fătului şi a anexelor, fenomene ce sunt dominate de dinamica uterină , de contracţia uterină.

Un travaliu normal dureaza 8 – 10 ore pentru o primipară şi 6 – 8 ore pentru o multipară. Prin travaliu normal eutocic se înţelege naşterea pe căi naturale, în prezentaţie longitudinală (craniană flectată sau pelviană) a unui făt la termen (30 – 40 săptămâni), de greutate medie statistică specifică tipului de populaţie dat în timp optim, fără complicaţii materno-fetale şi fără intervenţie farmaco-dinamică sau instrumentală.

Declanşarea travaliului. Naşterea este un act reflex complex, reprezentând totalitatea fenomenelor fiziologice, mecanice şi plastice cre survin la sfârşitul gestaţiei.

Teoriile care au incercat de-a lungul timpului să explie declanşarea naşterii (travaliului) au fost multiple.

Teoriile mecanice atribuie rolul declanşator distensiei uterine. Teoria imunologică asimilează naşterea cu un fenomen de rejet al fătului considerat ca o allogrefă. Teoria genetică in în consideraţie cronometrul biologic al femeii legat de funcţia hipotalamusului.

În ultimii 50 de ani au fost enunţate teoria progesteronică (a blocajului progesteronic), teoria rolului occitocinei etc. În concluzie mecanismul declanşator al naşterii rămâne încă neelucidat complet.

Perioadele naşterii.

Travaliul normal este precedat de pretravaliu care prenintă următoarele simptome:

  • Contracţii uterine dureroase, neregulate, mai ales noaptea (fals travaliu);
  • Scade presiune în etajul abdiminal superior şi creşte în pelvis, ca rezultat al coborârii uterului în ultimele 1 – 2 săptămâni, anuntând apropierea naşterii;
  • Elinminarea, uneori, a dopului gelatinos pătat de sânge;
  • Colul uterin, moale se scurtează.

Travaliul propriu zis incepe odată cu apariţia contracţiilor uterine ritmice,dureroase, progresive. Ca urmare a contracţiilor,colul uterin se modifică, se elimină dopul gelations.

Internarea gravidei se face din timp, evitându-se complicaţiile unui travaliu şi naşterii la domiciliu.

Travaliul (naşterea) începe când colul uterin s-a şters şi se desfăşoară în 4 perioade.

Perioada I sau de dilataţie cervicală (nu trebuie să depăşească 12 ore).

Contracţiile uterine dureroase, iniţial la 15-20 de minute se îndesesc, crescând progresiv în durată, intensitate şi frecvenţă.

Începe în momentul când colul uterin s-a şters devenind orificiu uterin, iar dilataţia este de 2 cm. Când dilataţia a ajuns la 10 cm se consideră că aceasta este completă. Punga apelor bombează, iar membranele se rup spontan sau artificial. Spontan,membrana se poate rupe prematur – îmaimte ca gravida să intre în travaliu şi precoce , în travaliu la o dilataţie a colului uterin de sub 6 cm.

Dacă membranele nu se rup spontan, medicul intervine, rupându-le artificial. După ruperea membranelor lichidul amniotic se scurge din cavitatea uterină, iar prezentaţia fătului coboară, luând contact cu canalul segmento-cervical pe care îl destinde. Prin excitarea receptorilor de la acest nivel se produce reflex descărcarea unei noi cantităţi de oxitocină şi deci o contractilitate uterină mai bună.

Perioada a II-a sau perioada de expulzie a fătului. Începe în momentul În care prezentaţia apare la vulvă. Durează 30- 40 de minute la primipare şi 15 – 20 de minute la multipare. Contracţiile uterine, care au loc la 2 – 3 minute, durează 40 – 50 de secunde şi devin puternice, au eficienţă mare. După un timp ele se însoţesc şi de contracţii reflexe ale muşchilor abdominali şi ale diafragmei, determinând contracţii uterine expulzive.

Fătul este împins ,prin canalul de naştere, până la introitul vaginal. Prin presiunea exercitată pe planşeul pelviperinal, se induce reflexul de scream, determinând expulzia fătului în afara canalului de naştere.

Zona pe unde va ieşi copilul se izolează cu câmpuri sterile. La apariţia fătului se şterg secreţiile buco-faringiene în vederea prevenirii aspiraţiei lor. După ce medicul se asigură ca nu există vreo circulară de cordon pericervical aplică palmele pe temporoparietalele craniului fetal pe care il fixează. Se face rotaţia externă a craniului către partea în care a fost occiputul. Se trage în jos, degajându-se umărul anterior, apoi în sus şi înainte degajându-l pe cel posterior. Trunchiul şi membrele se degajă uşor.

Fătul extras în totalitate se aşează pe masa special pregătită. După dezobsturarea căilor respiratorii cu o sondă, se pensează, secţionează şi legaturează cordonul ombilical cu fir de naylon steril, după ce incetează pulsaţiile arterei ombilicale. Se tamponează plaga ombilicală cu alcool iodat şi se pansează steril.

Perioada a III-a de delivrenţă a placentei (expulzie a placentei).

Cordonul ombilical secţionat şi prins în pensă se aşează pe un câmp steril, pe abdomenul mamei. După 15 – 20 de minute, placenta dezlipită de pe suprafaţa uterului se elimină spontan, fiinde necesare mici manevre. Ea se tracţionează prin cordonul ombilical, aducându-se placenta la vulvă. Se trage în sus şi se elimină la exterior. Dacă dezlipirea placentei nu se face în 40 – 45 de minute sau gravida pierde sânge, se realizează extracţia manuală a placentei.

Perioada a IV- a, de consolidare a homeostaziei, cuprinde primele ore după naştere şi delivrenţă. După eliminarea placentei se face un control pentru a se observa integritateta colului, vaginului, perineului. Se urmăreşte dacă uterul s-a contractat. Se efectuează toaleta externă a lăuziei, se pune un  pansament vulvar şi lăuza se supraveghează atent în sala de naştere 2 – 4 ore.

Mecanismul naşterii

Mecanismul naşterii reprezintă ansamblul mişcarilor şi modificărilor de atitudine ale mobilului fetal în timpul expulziei, al traversării sale prin micul bazin al femeii.

Fătul prezintă 3 porţiuni voluminoase: capul, trunchiul şi pelvisul.

Micul bazin nu prezintă o formă perfect regulată, iar craniul fetal nu are o formă perfect sferică. Naşterea pe căi naturale este deci posinilă doar dacă fătul se dispune în axul micului bazin.

Forma bazinului obstretical feminin se aseamănă cu un cot de burlan care prezintă trei strâmtori neregulate (îngustări).

Parcursul craniului fetal prin acest canal neregulat urmează principiul minimei rezistenţe,craniul se dispune cu diametrele de angajare în diametrele cela mai favorabile ale bazinului. Acest parcurs presupune deci flectări, deflectări, rotaţii ale craniului pentru depăşirea planului strâmtorilor osoase.

Naşterea este posibilă,deci, prin interacţiunea a mai mulţi factori:

  • Forţa contractilă uterină căreia i se adaugă în expulzie efortul realizat de musculatura abdominală maternă, voluntară;
  • Rezistenţa opusă de micul bazin căptuşit cu structurile musculo-conjunctive ale canalului de naştere care sunt disensibile şi de o anumită elasticitate;
  • Mobilul fetal, care poate suferi în anumite limite fiziologice o serie de modificări plastice.

Orientarea în spaţiu a fătului faţă de punctele de reper ale bazinului matern determină specificul fiecărei relaţii dintre mobil şi filiera de parcurs. Această orientare în spatiu este codificată obstretical  ca prezentaţie, poziţie, varietate de poziţie.

Prezentaţia este partea voluminoasa a fătului care se prezintă prima la strâmtoarea superioară a bazinului pentru a se angaja şi degaja prima. Prezentaţiile sunt longitudinale (craniană şi pelviană) şi transversale.

Prezentaţia craniană, cea mai frecventă (90-95 %), se manifestă atunci când partea prezentă la strâmtoarea superioară este craniul fetal; prezentaţia pelviană, cu o frecvenţă de 3- 4% se manifestă atunci când partea prezentată este extremitatea pelviană a fătului. Prezentaţia transversală, cu o frecvenţă de 1- 1,5%, se manifestă când partea prezentată este toracele sau umărul fetal. Prezentaţia facială se manifestă atunci când fătul iese cu faţa înainte.

Poziţia este raportul dintre suprafaţa corpului fetal (spatele) şi suprafaţa internă a uterului, respectiv a canalului peligenital – jumătatea dreaptă sau stângă. Ea poate fi în poziţie stângă (spatele orientat spre stânga) sau dreaptă (spatele orientat spre dreapta), anterioară (ventrală) sau posterioară (dorsală).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie: ENE, Isabela. CODESCU, Alexandru. CERNAT, Maria. PÂRVU, Constantin (coord..), (2000). Sexualitatea umană şi sănătate.Bucureşti: Editura Tehnică;

NIŢESCU, Vasile. STOICA, Tudor (1985). Adolescenţa : sexualitate între normal şi patologic.Bucureşti: Editura Ştiiinţifică şi Enciclopedică;

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: