Repere educative in adolescenta

Repere educative in adolescenta

 

Adolescenta-specifica pentru a doua decada a vietii omului-se caracterizeaza prin trecerea spre maturizare si integrare in societatea adulta,cu solicitarile ei sociale,politice,familiale,profesionale etc.Acest parcurs este cu atat mai sinuos cu cat viata sociala este mai complicata.(Ursula Schiopu, E.Verza,1997).

Aceasta varsta se subetapizeaza astfel:

  • Stadiul pubertatii (10-14/15 ani) dominat de o intensa crestere;
  • Stadiul adolescentei (14/15-18/20 ani) dominat de adaptarea la starea adulta,de procesul de castigare a independentei,de intelectualizare pregnanta a conduitei;
  • Stadiul adolescentei prelungite (18/20-24/25 ani) dominat de integrarea psihologica primara la cerintele unei profesii,la conditia de independenta si de optiune mariatala.

Dupa Ursula Schiopu si Emil Verza adolescentul trece prin cateva stadii:

  • Preadolescenta.Aceasta este o etapa de stabilizare a maturizarii biologice,acum se contureaza si se adanceste mai mult individualizarea.Este o faza de intensa dezvoltare psihica incarcata de conflicte interioare.Tanarul manifesta inca o oarecare agitatie si impulsivitate,unele extravagante,momente de neliniste,momente de dificultate,de concentrare,oboseala la efort.Parerile personale incep sa fie argumentate si capata deseori o validare de generatie („s-au schimbat vremurile”, ”pe vremea noastra”). Domina dorinta de afirmare personala care focalizeaza interesele catre activitati care ii reprezinta;
  • Adolescenta propriu zisa sau marea adolescenta.Se caracterizeaza printr-o intelectualizare intensa,adolescentul cauta mijloace personale de a fi si de a  aparea in ochii celorlalti, accepta responsabilitati multiple. De la forme de evaluare impulsiva trece la forme de evaluare in care cauta sa isi exprime originalitatea;
  • Adolescenta prelungita cuprinde tineretul deja integrat in forme de munca precum si tineretul studentesc.Sub o forma sau alta independenta este dobandita sau pe cale de a fi dobandita la aceasta varsta.Se dezvolta stilul personal si conduita definitorie    personalitatii.Viata sentimentala este intensa dar relativ instabila, au loc angajari matrimoniale (el fiind capabil in aceasta perioada sa-si intemeieze o familie). Intimitatea nu se refera acum doar la sexualitate ci si la prietenie, angajare.

Adolescenta aduce cu sine o crestere a abilitatilor sociale.Se dezvolta capacitatea de comunicare; anterior era mai dezvoltata la fete,acum devine importanta si la baieti.Relatiile dintre baieti si fete,dar si relatiile in grupuri de acelas sex capata o semnificatie profunda, sunt mai relaxate, prieteniile mai selective,viata sociala la aceasta varsta se traieste cu o intensitate maxima. In relatiile cu sexul opus se manifesta sentimente si emotii noi inedite, ca simpatia si sentimentele de dragoste. In adolescenta dragostea se contureaza ca o traire intensa de atasament, emotionalitate exaltata pentru persoana iubita, cu eforturi ca acest sentiment sa nu para neinsemnat.

Grupurile constituite pentru invatare, joc, distractie sau alte tipuri de activitati au o mare stabilitate si devin omogene pe criterii relativ constante (mai ales al sexului si al varstei insa importante sunt si interesele commune, personalitatea).

Apartenenta la o anumita familie si la un anumit grup presupune adaptarea si depasirea situatiilor infantile,de frustrare,de nesiguranta si dependenta. La aceasta se adauga cunoasterea propriului potential, a vocatiilor, lucru care ii permite adolescentului sa-si manifeste atitudinile si preferintele.

Adolescentii care nu sunt integrati in grupuri, asa numitii ”nepopulari” de obicei manifesta o inadaptare afectiva, de multe ori aceasta fiind o prelungire a relatiilor de disconfort din familie.

Tanarul are impresia ca in grup se poate realiza mai bine si ca in aceasta forma se poate opune mai ferm adultilor. Grupul isi formeaza coduri, parole, locuri de intalniri, ritualuri.

Daca obiectivele de baza ale grupului nu respecta normele morale, sociale aceasta poate avea influente negative asupra adolescentului.

In adolescenta timpurie,parintii continua sa fie importanti din punct de vedere al dezvoltarii sociale.De asemenea,parintii raman un factor important al echilibrului emotional si material. Adolescentii sunt dependenti de familie in sens propriu,nu numai daca ne gandim la dependenta materiala,financiara ci si la confortul si siguranta oferita de familie.Aceasta dependenta este perceputa acum intr-un mod mai putin placut decat era perceputa in stadiile anterioare de dezvoltare.

Nevoia de independenta este in fapt cea care conduce la dezvoltarea adolescentului dar si la aparitia unei stari conflictuale atat in familie cat si pentru adolescent.Conflictul este determinat,pe de o parte, de dragostea si atasamentul copilului pentru parintii sai,de dependenta economica si organizatorica de familie si, pe de alta parte, de nevoia de independenta crescanda, de nevoia de a apartine si grupului de prieteni in acelasi timp cu apartenenta la familie si nevoia de a fi acceptat in interiorul grupului de varsta.

Temele principale de conflict nu se rezuma doar la independenta materiala, ci se concretizeaza in forme precise, cum ar fi diferenta de viziune asupra vietii sociale, interferenta parintilor in munca scoalara (asteptarea sau criticarea unor rezultate), interferente in viata afectiva (criticarea prietenilor), lipsa sustinerii financiare a unor proiecte personale ale adolescentului.Exista insa si conflicte provocate de aspecte banale ale vietii de zi cu zi (acestea cunt cele mai frecvente), cum ar fi treburile casnice, curatenia camerei, muzica zgomotoasa, iesirile dese si prelungite cu prietenii, interesul scazut pentru scoala etc.

Asta, insa, nu inseamna ca adolescentii si parintii sunt intr-o stare de conflict permanent.

Parintii se afla intr-o dilema intre necesitatea mentinerii sistemului familial si necesitatea de a permite adolescentului sa fie stapanul propriului comportament.Acesta (adolescentul) este prins intre doua lumi: una a depedentei si cealalta a responsabilitatii.

Adolescentul nu mai accepta viziunea ingusta si simplista asupra lumii caracteristica copilariei.El devine constient ca are la dispozitie mai multe alternative.Ideile parintilor cu privire la stilul de viata si moralitate, modul de viata al familiei, modul de abordare locala a educatiei, politicile guvernului, chiar si ideile despre poluare si conservarea mediului nu sunt singurele alternative posibile.

Cand conflictele si frustrarile imbraca forme acute si cand acestea se prelungesc in timp pot aparea tulburari comportamentale (abandon scolar, furt, minciuna, violenta, fuga de acasa etc), tulburari emotionale (depresie, anxietate).

Pe fondul acestor distorsiuni psihice pot aparea premisele delincventei juvenile care pot duce tanarul pana in pragul crimei, consumului de droguri, furtului etc.Tot din aceste motive suicidul pare sa caracterizeze o anumita categorie a tinerilor adolescenti.Dramele nerezolvate, marile nerealizari ale varstei sunt factorii cei mai importanti care creeaza premisele suicidului.

O alta problema a adolescentilor o constituie abuzul sexual cu toate consecintele ce decurg din acest fenomen.In S.U.A,una din patru adolescente constituie victima unui viol (V. Botiu si M. Vintila,1998,apud A.Munteanu).Majoritatea persoanelor agresate sexual prezinta leziuni genitale si fizice care pot duce la moarte.Trauma psihologica este oricum severa,nocivitatea fiind cu atat mai accentuata cu cat victima se afla la o varsta frageda.

Comunicarea are numeroase implicatii importante in mediul educational. Devereux (1970) a observat ca adolescentii ai caror parinti sunt excesiv de restrictivi abandoneaza ideea de a cere sfaturi si suport din partea acestora orientandu-se spre grupul de prieteni. Astfel in cautarea de clarificare a unor necunoscute de exemplu: prin experimentarea de substante, sau primele experiente sexuale fara nici o informare prealabila din partea parintilor, acestea distanteaza si mai mult adolescentul de parinte.

Susceptibil la influentele grupului de prieteni, dorinta de a fi acceptat de acestia, de a experimenta diferite lucruri necunoscute doar pentru a-si creste popularitatea sau statutul in grupul de prieteni il poate face pe adolescent sa apuce pe cai gresite. Scoala nu va mai fi o motivatie in sine pentru a excela, interesele adolescentului vor fi altele decat aceasta, in functie de practicile pe care le face si de ceea ce ii ofera placere. Toate acestea puse alaturi de niste parinti rigizi si restrictivi care stiu sa impuna reguli si sa ingradeasca libertatea de gandire, spiritul critic si buna intelegere cu adolescentul, nu mai e mult pana la instalarea unui comportament deviant la adolescent.

Cei mai multi adolescenti se plang de comunicarea cu parintii: ”Eu le spun, dar ei nu inteleg!” E ca si cum parintii nu ar vedea omul din fata lor, ci imagini mai mult sau mai putin deformate, ale sale: copilul pe care si-l doresc, copilul care ei cred ca este, copilul care se tem ca ar putea fi. In spatele tuturor acestor imagini se afla, de cele mai multe ori, o fiinta neinteleasa, singura, care isi cauta refugiul in carti, in grupul de prieteni sau, uneori, in alcool sau droguri.

Adevarul cel mai important in relatia dintre parinte si copil ramane deschiderea comunicarii dintre cei doi.Exista mai multe stiluri educationale de educare a copilului:

  • Stilul autocratic- adolescentul nu poate sa isi exprime nici o opinie sau sa ia singur vreo decizie;
  • Stilul autoritar-chiar daca adolescentul isi exprima anumite opinii decizile finale sunt luate de parinti;
  • Stilul democratic-adolescentul contribuie cu judecata proprie,isi impune propriile pareri si opinii, dar deciziile trebuie vizate de parinti;
  • Stilul echilibrat-parintii si copii joaca acelasi rol in emiterea opiniilor,dar si in luarea deciziilor (participare egala).

Stilul echilibrat este cel mai adecvat, el permitand valorizarea adolescentului, dezvoltandu-i respectul fata de sine, responsabilitatea, mentinand optima comunicarea dintre parinte si copil.

Cel mai bun lucru pe care parintii il pot face pentru a-si ajuta copii la varsta adolescentei sa renunte la rolul lor mult prea evident de protectori si sustinatori ai diciplinei, dar sa actioneze totusi ca zid de siguranta daca apar anumite probleme.

 

 

Folosirea limbajelor  iubirii in familiile cu un singur parinte

 

Desi incepand cu pubertatea,copilul isi petrece cea mai mare parte a timpului in afara caminului parintesc,familia continua sa aiba un rol deosebit de important in dezvoltarea lui.    Fundamentul vietii de familie il constituie relatiile afectuoase.Prezenta ambilor parinti este indispensabila pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii adolescentului.

Conform unei statistici efectuata in 1994 de catre Biroul de Recensamant al Statelor Unite unul din patru copii(27%) sub varsta de 18 ani locuieste cu un singur parinte.

Copiii care pierd unul dintre parinti prin divort sufera o trauma psihica mai puternica decat a copiilor carora le moare un parinte.Cand moare un parinte,copilul stie ca nu a existat alta solutie.De obicei decesul e precedat de boala si asta il ajuta pe copil sa inteleaga moartea.Divortul este o alegere din partea unuia sau a ambilor parinti chiar daca aceasta,“alegere” pare a fi o necesitate.

Un parinte vaduv trebuie sa se preocupe si de aminitirile copilului,insa fara teama influentei malefice sau benefice din partea celui disparut.Parintele divortat se confrunta ani de zile cu hotararile celuilalt parinte,care nu a castigat custodia.

Nevoile copiilor din aceste camine sunt acelasi ca si nevoile din cazul familiilor intacte.Felul in care aceste nevoi sunt satisfacute se modifica insa.Parintele unic este cel care se ingrijeste singur de copil.

Acestia au nevoie de cineva cu care sa stea de vorba si alaturi de care sa planga.Adolescentii se supara ca mama si tata incalca legea nescrisa a parintilor: parintii trebuie sa tina la copii lor si sa nu-i paraseasca.Aceasta manie poate fi exprimata deschis,prin cuvinte,sau sa-i macine din interior,nevand curajul sa si-o manifeste ca sa nu isi necajeasca parintii sau pentru a nu fi pedepsiti pentru un comportament sau un limbaj manios.

Un copil care isi manifeste mania poate avea momente de furie,explozii verbale si se poate chiar distruge pe sine sau ceea ce e in jurul lui.

Adolescentul se simte neajutorat-nu are un cuvant de spus in ceea ce se intampla-,se simte extreme de singur,si incapabil sa mai comunice cu cineva.Mania copilului poate fi indreptata fie catre parintele care a plecat sau catre parintele cu care a ramas,fie catre amandoi.In cazul decesului mania se poate indrepta spre Dumnezeu.Copilul are o nevoie acuta sa se simta iubit,sa stie ca intr-adevar cuiva ii pasa.Nevoie care nu ii poate fi satisfacuta de parintele care a plecat,acesta poate sa primeasca sau nu iubirea necesara din parte parintelui cu care a ramas.Daca adolescentul crede ca parintele prezent  este vinovat pentru divort este posibil sa nu mai manifeste afectiune pentru acesta.

Refuzul si mania sunt urmate de targuiala.Cand parintii se despart copii vor face toate eforturile sa-i impace.Asta inseamna ca vor vorbi cu ei separat si la un loc,implorandu-i sa-si rezolve neintelegerile si sa restabileasca unitatea familiei.Daca nu reusesc sa-i convinga verbal vor incerca, fara sa constientizeze asta, sa-i manipuleze purtandu-se inadecvat pentru a atrage atentia parintilor.

De asemenea acestia pot sa-si testeze pe parinti pentru a vedea daca intr-adevar le pasa de binele lor. Reactia poate consta in consumul de droguri,furtisaguri,vandalism,activitate sexuala de la varste fragede sau chiar sinucidere.

Dupa acest tip de targuiala urmeaza si mai multa manie.In sufletul copiilor ai caror parinti au divortat mania este profunda si de durata.Cel putin un an dupa divort ei vor continua sa se lupte cu sentimentele de vinovatie,manie,teama si nesiguranta.Canalizarea unei atat de mari energii in directia acestor sentimente poate duce la rezultate mai slabe la scoala si la un comportament social negativ si mai agresiv,la un mai mic respect fata de adulti si la o singuratate profunda.

In timpul acestei perioade dureroase,parintele singur incerca sa satisfaca nevoia de iubire a copiilor si sa stabileasca o oarecare stare de normalitate in camin,sarcina deloc usoara,de altfel.O problema suplimentara este aceea ca adolescentul se lasa coplesit de sentimente negative si nu reuseste sa mai gandeasca logic.Deseori se intampla sa creada ca este justificat sa-i invinovateasca pe altii pur si simplu pentru ca sunt ei maniosi.

Nevoia de iubire emotionala a copiilor dupa un divort sau dupa un deces este foarte importanta,iar parintele prezent trebuie sa o satisfaca.Este necesar ca parintele sa-si asculte cat mai mult copilul,sa-l ajute sa se confrunte cu realitatea,sa-i recunoasca mahnirea,sa sufere alaturi de el.

Daca respectivii copii primesc iubirea adecvata ei depaseste mai usor suferintele unei despartiri, pastrandu-si intacta capacitatea de a deveni adulti multumiti de viata.Ross Campbell ofera ca exemplu povestea lui Bob Kobrebush,director executive la Christian Camping International.

“Tatal lui Bob fusese un prosper om de afaceri,iar mama sa fusese casnica.Cand Bob era mic tatal lui a renuntat la afaceri pentru a intra intr-o secta,mutand de mai multe ori caminul familiei in care se aflau cinci baieti.Cand tatal s-a imbolnavit de poliomielita si a devenit complet infirm,familia s-a intors in caminul initial din Wisconsin,pentru a fi aproape de celelalte rude.Cand Bob a implinit noua ani,parintii sai au divortat .Cam in acelasi timp Bob si fratele sau au fost tot mai influentati de religia crestina si au inceput sa-l cunoasca pe Hristos ca Mantuitor.Neavand niciun mijloc de subzistenta,mama lor a fost nevoita sa apeleze la un ajutor social,pana ce a putut sa isi gaseasca diverse slujbe.Ulterior,ea si-a terminat studiile si a devenit profesoara.

Actualmente Bob si fratii sai sunt fericiti in casnicie,au scoala si sunt productivi.Bob spune: ”Mama a stiut intotdeauna sa trateze totul in mod pozitiv.Nu discuta nicodata despre lucrurile negative .Ne-a dat impresia ca suntem o familie normala. Eu nu mi-am dat seama ca nu suntem.Nu stiu ce s-ar fi intamplat cu noi fara aceasta mama minunata si fara restul familiei care ne-a invatat sa traim in religia crestina. ”

Copiii crescuti fara un parinte,mai ales fara tata,sufera social, emotional si intelectual.Se simt inferiori celorlalti copii si tanjesc tot timpul dupa o figura paterna in viata lor.Mai ales daca pierderea tatalui se datoreaza unui divort, copilului ii scade respectul de sine, initiativa,se deprima, are rezultate scolare slabe (sau in scadere), nu reuseste sa-si faca prieteni.Baietii se ataseaza foarte mult de mame si stabilesc greu relatii cu fete, se casatoresc greu, au mereu impresia ca datoria lor este sa-si protejeze mama (intra in papucii tatalui) si ,constient sau nu, li se pare ca orice relatie cu o femeie e un act de tradare a mamei (asa cum crede el ca mama a fost tradata de tata, mai ales daca acesta a avut grija sa-i susure in urechi ca motivul divortului a fost o alta femeie).

Fetele sufera cel mai mult.Ca adolescente, cele fara tata sunt predispuse sa abandoneze scoala, sa se angajeze in relatii sexuale timpurii, cu mai multi parteneri, au o tendinta accentuata spre promiscuitate, fac un copil de tinere, se casatoresc mai repede decat celelalte, si cel mai adesea ajung la divort.

Femeile carora le-a lipsit tatal se simt nesigure si neprotejate, sunt mai instabile emotional,  iau greu decizii bune, au un respect de sine scazut, au dificultati in a cladii relatii de durata cu partenerii lor si pot deveni fie extrem de timide si interiorizate fata de barbati,fie extrem de agresive din punct de vedere sexual.E drept,unele dintre ele,cu efort de vointa pot reusii in viata si chiar foarte bine.Au insa tendinta de a cauta si de a se angaja in relatii cu parteneri mai in varsta decat ele (asa numita”figura paterna”),care sa le satisfaca si nevoia de tata pentru ca, de la un barbat vor astepta nu numai dragoste si intelegere ci si ocrotire, siguranta, experienta de viata, fermitate si un caracter puternic,care sa le domine.

Divorturile parintilor maresc riscurile comportamentelor dificile la adolescenta (fuga de acasa, delicte, conduite de dependenta).Incepand cu pubertatea,adolescentul realizeaza o detasare afectiva de proprii parinti.Va deveni un adult care nu mai poate sa-i iubeasca la fel ca atunci cand era mic.Acesta detasare evita si o apropiere prea intima.

Adolescentul risca sa devina si partinitor, judecandu-si parintii nu numai dupa functia lor parentala, dar si in calitate de femeie sau barbat. De exemplu isi va exprima parerea in legatura cu noul/noua partenera;va intra in culisele vietii intime a parintilor.Il poate considera pe unul dintre parinti vinovat pentru cele intamplate adoptand fata de el o atitudine ostila.In acelas timp risca sa se autoculpabilizeze pentru reactiile sale agresive.

Acesta poate sa se considere si in parte responsabil de despartirea parintilor,cu atat mai mult cu cat,in mod constient sau nu,si-a dorit-o uneori,mai precis atunci cand avea sentimente negative fata de unul dintre ei.Culpabilitatea reactionala poate fi la originea tentativelor de suicid.

Anii adolescentei sunt cruciali pentru copil,deoarece se ivesc noi oportunitati si orizontul i se deschide in fata.Are nevoie de sustinerea parintilor pe parcursul acestei etape din dezvoltarea sa,care poate fi uneori plina de capcane.

 

 

 

Bibliografie:    Ursula Schiopu,E. Verza.(1997).Psihologia varstelor.Ciclurile vietii. Bucuresti: Editura didactica si pedagogica;

Gary Chapman.,Ross Campbell(2007).Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor. Bucuresti: Editura Curtea Veche;

Petrea Irina.(2007)Si tu poti fi supernanny.Bucuresti:Editura Trei;

Stephane Clerget.,(2008).Criza adolescentei:cai de a o depasi cu succes. Bucuresti: Editura Trei.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND DOMENIUL PSIHOLOGIEI COPILULUI

DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND DOMENIUL PSIHOLOGIEI COPILULUI

Psihologia vârstelor are ca obiect studiul schimbărilor psihologice care au loc începând de la naştere până în perioada bătrâneţii. Pentru termenul de „psihologia vârstelor”, în dicţionarele de specialitate româneşti sunt oferite traduceri în limba engleză prin „development psychology”, „psychology of life (life – span psychology)”, în limba franceză „psychologie du développement” sau în limba germană „Entwicklung Psychology” (germ. Entwicklung = dezvoltare) (Ursula Şchiopu, 1997). De asemenea, majoritatea definiţiilor oferite pentru psihologia vârstelor conduc la ideea că termenul de „dezvoltare” este termenul central.
Ursula Şchiopu (1997) arată că domeniul încorporează studiul caracteristicilor evoluţiei psihice, dimensiunea evoluţiei temporale diferenţiate cu schimbări ce survin în decursul întregii vieţi, de la naştere până la moarte cu tendinţa de a face o mai mare apropiere a psihologiei de viaţa concretă. Contribuţii importante la studiul domeniului au adus cercetătorii în psihologia copilului şi adolescentului, precum şi specialiştii în psihologia vârstei adulte şi psihologia senectuţii.
Psihologia copilului este centrată asupra studiului copilului, are ca scop descrierea şi explicarea dezvoltării copilului de la naştere la adolescenţă. Psihologia copilului nu trebuie confundată cu psihologia genetică care la rândul ei este o ştiinţă a dezvoltării, centrată asupra aspectului evolutiv al comportamentelor şi asupra genezei lor. Psihologia copilului studiază dezvoltarea copilului pentru a descrie şi explica dezvoltarea acestuia, precum şi pentru a realiza predicţii şi recomandări privind educaţia copilului, pe când psihologia genetică, plecând de la studiul copilului are ca scop cunoaşterea genezei structurilor mentale ale adultului.Termenul de „dezvoltare” este definit ca ansamblu de transformări care afectează organismele vii sau instituţiile sociale ceea ce implică de asemenea noţiunile de „continuitate”, „finalitate” şi „evoluţie” (Bideaud, Houde, Pedinielli, 2002, p.3). Read the rest of this entry »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.